Deghizați în Moș Crăciun alături de Forvia Faurecia Argeș
Din dorința de a aduce magia Sărbătorilor de iarnă la cât mai mulți copii, am plecat, alături de partenerii noștri de la Forvia Faurecia Argeș în căutarea micuților care îl așteaptă cu sufletul la gură pe Moș Crăciun. Cu un întreg alai am pornit pe ulițele din Căteasca și am surprins cele mai frumoase zâmbete ale copiilor care ne-au întâmpinat cu bucurie. Nimic din tot ce s-a întâmplat nu ar fi fost posibil fară prietenii noștri de la Faurecia.
Partenerii noștri de la Faurecia sunt așa cum îi știm dintotdeauna – generoși, prietenoși, veseli și foarte bine organizați. Ei au primit lista cu cei 20 de copiii pe care urma să îi vizităm, au căutat cadouri potrivite pentru fiecare și le-au împachetat frumos în hârtie colorată. Ne-am întâlnit cu ei dis de dimineață pentru a planifica vizitele la copii. Dornici de a-i cunoaște pe aceștia, dar și pe familiile lor, ei ne-au urmat, cu răbdare, pe străzile și ulițele satului.
Copiii ne-au primit cu atâta căldură că parcă nimeni nu mai simțea cu adevărat frigul de afară. Când ne vedeau pe geam le apărea imediat zâmbetul pe față, la gândul că anul acesta Moșul nu i-a uitat. Ieșeau grăbiți afară, în papuci, nerăbdători să afle ce au primit și să ne ureze, la rândul lor, ”Crăciun fericit!”. Câțiva veneau tocmai de la serbare, unde recitaseră poezii, cu speranța că Moș Crăciun îi va auzi și va ști că au fost cuminți și au învățat. I-am admirat cum și-au dus cadourile – unele mai mari decât ei, rând pe rând în casă, ne-au făcut cu mâna și au fugit să le despacheteze, momiți de curiozitate. Părinții, recunoscători că micuții vor avea cu ce se juca în vacanță, ne-au strâns mâinile blând și ne-au transmis cele mai călduroase urări. Partenerii noștri au pregătit oportunități de angajare pe baza abilităților și, având în minte binele pe termen lung al acestor familii, i-au invitat pe părinții fără loc de muncă să vină cu încredere la interviurile organizate la compania Forvia Faurecia Argeș. Recunoștința, bucuria și căldura cu care am fost primiți ne-au făcut să uităm pentru moment de micile griji și să ne bucurăm de momentele de apropiere, de comunitate, de spiritul sărbătorilor.
Așa arată Crăciunul pe care cu toții îl știm. Așa ar trebui să arate Sărbătorile pentru toți copiii. Din păcate, uneori, Moș Crăciun nu ajunge pe ulițele din satele uitate. Noi suntem determinați să le aducem bucurii celor mai puțin norocoși și să aducem puțin din magia Sărbătorilor și în casele lor. Le mulțumim partenerilor noștri că ne sunt alături în aceste demersuri și au ales să împărtășească bucuria alături de copilași. Mulțumim Forvia Faurecia Argeș pentru generozitate, bunătate și entuziasmul molipsitor!